La începutul lunii martie 2026, Federația Rusă a atacat cu drone hidrocentrala de la Novodnestrovsk. Petele uleioase apărute ulterior în râul Nistru au pus sub amenințare aprovizionarea cu apă potabilă a circa un milion de oameni din Republica Moldova — în special din municipiile Chișinău și Bălți.

Ministerul Mediului, reprezentat de ministrul Gheorghe Hajder, a întreprins toate măsurile necesare în această situație de criză: a solicitat sprijin din România și de la partenerii europeni, a sistat apa în sistemul centralizat din Bălți pentru a nu contamina rețeaua cu petrol, a plasat filtre pentru a reduce la minim contaminarea apei care urma să ajungă la stația de pompare din Chișinău și a coordonat aprovizionarea din alte regiuni ale țării și din afară. Răspunsul instituțional a fost rapid, tehnic și proporțional cu gravitatea situației.

Cu toate acestea, unul dintre principalii oponenți politici ai actualei guvernări a tulburat și mai mult apele, la propriu și la figurat. Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău, a lansat o campanie de comunicare haotică și dăunătoare. Acesta pretindea că face teste la calitatea apei, însă testa doar nivelul de pH, ceea ce este insuficient în situații de contaminare cu produse petroliere, unde se impun analize chimice complexe. Acuza guvernarea că lasă orașul Bălți fără apă și a dus câteva cisterne cu apă tehnică la Bălți, ceea ce în viziunea lui arăta a ajutor, dar în realitate punea în pericol cetățenii. A devenit atât de teatral încât s-a filmat pe sine cum bea apă de la robinet, declarând că este bună pentru băut, când niciun oficial al guvernării nu declarase vreodată că apa din Chișinău nu este potabilă.

Cât de mult nu s-ar eschiva și camufla Ion Ceban de conexiunile sale cu Federația Rusă, și cât de mult n-ar încerca să pretindă că are viziuni pro-europene, el singur se dă de gol. Cămașa pro-europeană pe care o poartă i se descheie periodic la nasturi, iar la iveală ies petele roșii ale intențiilor sale adevărate. Astfel de intervenții performative nu calmează publicul, ci erodează încrederea în instituții și confuzează cetățenii, reducând percepția negativă asupra atacurilor rusești și impactul lor real asupra Republicii Moldova.

Republica Moldova este de peste trei decenii într-un continuu război informațional. Însă cetățeanul moldovean de astăzi este mult mai educat decât acum zece sau treizeci de ani. Populiștii care se folosesc de fricile oamenilor pierd teren. Responsabilitatea noastră rămâne să cerem transparență în comunicarea de criză, iar când un oficial public transformă o urgență de mediu în spectacol politic, să-l numim exact ceea ce este: o amenințare la adresa siguranței publice, nu un apărător al ei.